„Zestrea” – expusă la Veneția, în timpul Carnavalului

Ținutele prețioase din colecţia „Zestrea by Liliana Țuroiu”, inspirate de straiele domnițelor și reginelor, precum şi de motivele iilor româneşti tradiţionale, sunt expuse în februarie în somptuosul Ateneo Veneto, chiar în inima culturală și istorică a Veneției. Expoziția de la Ateneo Veneto este un eveniment cultural organizat cu sprijinul Creart, al Institutului Cultural Român și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în cadrul renumitului Carnaval Venețian, în perioada 18-28 februarie. Vernisajul va avea loc pe 18 februarie, în Aula Magna din Ateneo Veneto, în prezența unor personalități marcante din domeniul artei și culturii, din România și din Italia.

Veneția în straie de Zestre și de sărbătoare

Colecția „Zestrea by Liliana Țuroiu” este o prezență românească remarcabilă la Carnavalul de la Veneția, cu atât mai mult cu cât printre partenerii evenimentului se numără și Castelul Bran și Primăria Veneția, iar spațiul care găzduiește expoziția este Ateneo Veneto, o celebră instituție italiană care promovează științele, literatura și artele încă din 1812, când a fost înființat; un forum unde, timp de două secole, s-au dezbătut cruciale probleme civice, sociale și culturale ale Veneției.

Clădirea în sine are o istorie mult mai veche și amplă: inițial sediu al Scuola Grande di San Fantin a Republicii Venețiene, a fost renovată în secolul al XVI-lea în stil baroc și manierist și îmbogățită cu opere de artă de către arhitecți, sculptori și pictori celebri. La ultimul etaj se află o impresionantă bibliotecă cu 40.000 volume, unele de o inestimabilă valoare istorică și culturală, așa cum este, de altfel, și colecția de artă din clădire, cu lucrări ale marilor Tintoretto, Veronese ori Palma il Giovane.

Zestrea artistică a acestei somptuase clădiri este pusă în evidență an de an de evenimentele culturale speciale găzduite de Ateneo Veneto: conferințe, expoziții, evenimente de top din domeniul teatrului și muzicii, ca și inițiative sociale, ce contribuie, de exemplu, la educația culturală a tinerilor și studenților, prin cursurile de istorie, artă, cultură organizate aici.

Periplul Zestrei românești – la Veneția și prin lume

Adevărat promotor al valorilor autentice româneşti, culturale, etnografice și istorice, creatoarea Liliana Ţuroiu, artist plastic și lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, a sprijinit constant cultura românească în cei 20 de ani ai carierei sale, atât prin colecțiile și expoziţiile sale de artă şi costum contemporan, cât şi prin numeroase conferinţe susţinute în cadrul unor prestigioase instituţii academice românești și internaționale.

„Zestrea by Liliana Ţuroiu” este mai mult decât o colecţie de veşminte inspirate de straiele domnițelor de altă dată și de iile prețioase: este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional și intercultural, adresat celor preocupaţi de tradiţie, valori autentice şi modă. Proiectul cuprinde atât colecţia vestimentară modernă, inspirată din costumul tradiţional românesc, cât şi un album de artă şi costum, ale cărui fotografii au fost realizate în Castelul Bran.

Prin expoziția din februarie 2017 din Veneția, de la Ateneo Veneto, într-un parteneriat cultural cu celebrul Carnaval Venețian, colecția „Zestrea” își adăugă încă un spaţiu încărcat de istorie și cultură în palmaresul său expozițional internațional.

 

Imaginea folosită în acest articol mi-a fost pusă la dispoziție prin amabilitatea Ilenei Petrache, PR Manager @ ADwiser – agenția ta de comunicare.

Comentează