Schimbare de look 1.0

După o ”vacanță” de 2 ani, mâine revin la locul de muncă cu forțe proaspete, dar și cu un look nou, că, deh, așa îi șade bine unei mămici care dă rutina plimbărilor în parc x2/zi pe participarea activă în câmpul muncii.

Schimbarea asta de look a avut loc după o analiză îndelungată a situației, cu alte cuvinte, după ce am acceptat că sunt antitalent la aranjatul propriului meu păr, care este mult și are al naibii de multă personalitate, că mi-e mult prea cald pe o vreme ca asta și că nu vreau să pierd mai bine de o oră pe zi, timp pe care, de altfel, nu-l am, pentru a-mi îndrepta părul pentru ca apoi să-l prind într-o coadă de cal.

Am ezitat și când a venit vorba despre alegerea salonului la care aveam să merg. Aveam de ales între a merge la un salon unde lucra o doamnă la care în trecut mergeam adesea și de care eram mulțumită sau a merge la unul dintre saloanele Why Not din zona mea, la care mai fusese, dar nu îndeajuns de mult pentru a merge acolo cu ochii închiși.

Nehotărâtă, atât dacă să mă tund sau nu, cât și unde anume să o fac, am tot amânat să fac o programare. E adevărat că mai toată viața am avut părul scurt și că, deși nu mă pricep să-mi aranjez podoaba capilară – după cum am mai spus deja, mereu mi-am dorit să am părul lung. Lung și drept, și puțin mai rar, nu cât pentru două persoane. Poate de aici și oscilatul acesta al meu între a renunța la plete și a le păstra.

Una peste alta, cu frica că voi regreta decizia imediat ce voi ieși de la salon, duminică, aproape de prânz, am pus mâna pe telefon și am ales să sun la Why Not Drumul Taberei pentru o programare la un senior stilist.

Ghinion! În următoarele două zile (în a treia mă întorceam la locul de muncă!) nu aveau niciun loc liber la niciun senior stilist. De frică că voi rămâne fără schimbarea mult dorită, am decis să merg la risc, pe mâna oricui. Am avut întotdeauna ideea preconcepută că un senior este un om cu o experiență mult mai mare, care știe ce face și care nu poate da greș, de aici și dorința de a nu experimenta, mai ales când este vorba și de o tunsoare mai scurtă, care nu lasă loc de prea multe corecturi.

Cu inima ușor îndoită, cu frica că voi regreta decizia și cu regretul că nu voi putea da timpul înapoi dacă s-ar întâmpla să fiu nemulțumită, am plecat spre salon.

La intrare, o tipă drăguță m-a oprit întrebându-mă dacă am cont de Facebook și dacă aș dori să le dau un like, deoarece participau la un concurs, iar salonul cu cele mai multe like-uri urma să câștige. Am zis, de ce nu?! Hai, să vedem despre ce e vorba. Mi-a plăcut, am dat un like curat, nu din complezență și am intrat. Domnișoara de la recepție mi-a dat un bilețel și m-a invitat să iau un loc și să aștept. În nici două minute, tipa drăguță care mă oprise la intrare ”m-a preluat”.

M-am așezat pe scaun, i-am explicat ce anume doresc – un bob ca cel pe care îl avea Rihanna în 2007, plus un filat serios pentru a mai reduce din cantitatea enormă de păr pe are o am și care îmi creează numai probleme!

Izabela, aveam să aflu de pe ecuson, s-a apucat de treabă explicându-mi și motivându-mi micile modificări pe care avea să le aducă cerințelor mele. Am înțeles raționamentul și am fost de acord. Rezultatul a fost și este unul mulțumitor. Am înțeles că nu am nevoie de un om cu foarte multă experiență, ci doar de unul care știe ce face. De asemenea, că tunsorile scurte sunt, până la urmă, cele care mă avantajează, și că trebuie să trăiesc cu asta dacă vreau să fiu mulțumită de mine când mă uit în oglindă. Trei, și poate cel mai important, trebuie să îmi trec numele Izabelei lângă numărul de telefon al salonului, căci în mod sigur voi mai apela la ea.

IMG_20160627_203951

2 Comentarii

Comentează